Chilia e pustia de azi a monahului! Numai acolo te poți regăsi cu adevărat…, dar e nevoie și de „zbuciumul” exteriorului care ne arată în ce „hal” suntem sau am ajuns…!
Prin celălalt, ies la suprafață patimile noastre în toată urâțenia lor: mândria, mânia, egoismul, nerăbdarea…, etc.
Înapoi, în chilie, ne judecăm și ne rugăm să fim mai buni, mai smeriți, mai răbdători și blânzi…!
Nu poți verifica „progresul” duhovnicesc decât prin cel de lângă tine…!